Spre  un  sistem  educațional  lipsit  de  echitate

Se pare că, după cum stau azi lucrurile, procesul adoptării noilor legi ale educației merge înainte. Nu vreau să aduc aici în discuție faptul că nu s-a schimbat aproape nimic din prevederile inițiale, deși pe parcurs au existat intervenții și propuneri consistente, nici că nu se cunosc “iluștrii” experți care le-au scris, nici măcar faptul că desconsiderarea și disprețul celor care diriguiesc la un nivel sau altul destinul educației în România, față de membrii corpului profesoral, față de părinți, față de elevi a ajuns la asemenea cote inimaginabile, încât nimeni nu se mai preface măcar că are intenția de a purta un dialog autentic, de a explica, de asculta etc.. Voi vorbi, în schimb, despre faptul că valorile și principiile despre care inițiatorii clamează că stau la baza acestor propuneri normative ori nu se regăsesc, ori sunt într-un raport de contradicție cu prevederile concrete, aplicative ale legilor.

Conform textului pus în dezbatere publică, echitatea se manifestă prin “respectarea dreptului fiecărui beneficiar primar [tradus în româna noastră de zi cu zi: elev] de a avea șanse egale de acces, de participare, și de atingere a potențialului său optim” și prin asigurarea condițiilor “pentru accesul și participarea la educație a tuturor beneficiarilor primari [elevi], prin eliminarea limitărilor, barierelor etnice, religioase, de dizabilitate, fără a se limita la acestea, combaterea discriminării, și personalizarea parcursurilor educaționale în funcție de nevoi specifice”. Raiul pe Pământ! Deja vedem cu ochii minți cum pentru Ionică, dintr-un sat aflat la 80 de kilometri de reședința județului și la 20 de kilometri de primul drum asfaltat, pentru Maria, care locuiește în ghetoul urban în care apa caldă este ceva cu care te întâlnești rar de tot, pentru Mihăiță, care are dislexie și nu reușește să țină pasul cu colegii lui, și pentru alții aflați în situații ca ale lor se propun alternativele educaționale și se alocă resursele adecvate necesare, se creează programe educaționale individualizate și altele.

Din păcate, după ce trecem de euforia întâlnirii cu valorile înalte și principiile generoase suntem treziți din reverie de realitatea măsurilor concrete propuse în textul noii legi de onorabilii experți și decidenți și de prefigurarea efectelor acestora. Un exemplu elocvent îl reprezintă una din schimbările importante, dacă nu esențiale, propuse în vederea creșterii calității educației: posibilitatea instituiri de către conducerile liceelor a unui examen propriu de admitere, pentru până la 90% dintre locurile disponibile.

Este clar că aceasta măsură este pentru Ionică, Maria, Mihăiță și cei asemenea lor. Da, este pentru ei! Pentru că, dacă până acum ei aveau o minimă șansă să ajungă la un liceu bine cotat, admiterea computerizată având ca unic criteriu media la Evaluarea Națională, acum ei nu o mai au. Cei ca ei nu-și pot permite meditații costisitoare, drumuri la oraș și nici nu beneficiază de susținerea și stimularea mediului familial și social. Ei pot doar să învețe și să se bazeze pe echitatea unui sistem de admitere. Ei bine, această ultimă redută a unei echități clamate (doar pentru că alții ne-o cer, dar care de mult nu mai există în fapt în școala românească) se dorește azi a fi și ea înlăturată.

De ce toate acestea? Oare nu pentru a “purifica aerul” din “liceele de elită”? Nu cumva își propun iluștrii experți anonimi care au elaborat actuala lege a învățământului preuniversitar ca pe viitor să evite situațiile jenante în care fiul sau fiica primarului X sau Y, ori ai „investitorului” (în traducere, ai îmbogățitului peste noapte) Z sau, Doamne ferește! odrasla vreunui parlamentar sau ministru să ajungă să stea alături în bancă ori să se intersecteze pe holurile și băncile acelorași licee de soi cu cei ca Ionică, Maria și Mihăiță din exemplul de mai sus?

De altfel, nici profesorii din aceste licee nu prea mai sunt dispuși să lucreze chiar cu orișicine. Sunt deja vreo douăzeci de ani de când liceelor li s-a oferit ocazia să organizeze propriile examene de admitere pentru clasa a V-a. La început pentru o singură clasă, apoi și pentru a doua, ajungându-se azi și la 5, 6, 7 clase gimnaziale pe fiecare nivel. Cine sunt elevii care ajung acolo? Sunt doar cei care participă la concursurile de admitere organizate de liceele care au locuri disponibile, cei ai căror părinți cumpără culegerile redactate și publicate de profesorii acestor licee și cărora, evident, le plătesc meditații costisitoare. Cei mai mulți încă din clasa întâi. Și da, marea majoritate a acestor elevi vor dori să rămână în continuare în aceleași licee, doar ei între ei, “elevând” climatul.

Din păcate pentru cei care țin la puritatea și elevarea mediului intern din aceste licee, actualul sistem de acces, prin admitere computerizată, face posibil ca în clasele a IX-a să se mai strecoare și elevi care nu se încadrează în acest profil social si economic, câteodată chiar – blasfemie! – elevi cu CES sau de etnie roma, pentru care există trasee de admitere speciale, prin care li se asigură o discriminare pozitivă. Ei bine, prin introducerea admiterii proprii la nivel de liceu, elevii aceștia care ies din tiparul dorit nu vor mai apărea în peisaj sau vor fi apariții excepționale. Astfel, procesul de „purificare educațională” (economică, socială și chiar etnică) de poate desăvârși.

Ce ignora cei care au sau pentru care se iau asemenea inițiative, dincolo de inechitatea sfidătoare introdusă brutal și pe ușa din față în sistemul de educație și, în general, în societate, este faptul că, procedând astfel, îi lipsim pe elevi – pe toți! – de bogăția diversității, îi modelăm într-o manieră egocentrică și intolerantă, creăm sau adâncim falii sociale. Mergând pe drumul acesta societatea românească se apropie mai mult de sistemele social-politice sud-americane decât de cele europene, spre care declarăm atât de teatral și de frecvent că aspirăm. Iar efectul este că nu vom forma acei lideri ai viitorului, care să înțeleagă lumea diversă și complexă în care trăiesc.

Ajunși aici, poate că merită să reflectăm la modelul oferit acum aproape un secol de familia regală a României, care a luat decizia ca viitorul rege Mihai să fie educat având alături, în clasa în care era elev, fii ai oamenilor pe care urma să-i conducă, din toate păturile sociale. Altă lume, alți oameni de stat, altă viziune…

Și dacă tot revenim la viziune, închei parafrazându-l pe Eminescu: E ușor a scrie legi / Când n-ai nici o viziune / Înșirând cuvinte goale / Ce din coadă au să sune.