O evaluare ȋnconjurată de tăceri

Marea “revoluție” a evaluării inițiale standardizate, trâmbițată pe toate ulițele educaționale românești, se dovedește a fi un mare eșec. Un eșec urmat de o tăcere asurzitoare. De fapt, de mai multe feluri de tăceri. Unele resemnate, altele vinovate, unele semne ale lipsei de profesionalism, altele complice, unele obediente, altele…

Voci pline de autoritate instituțională (via Ministerul Educației) sau profesională (via BRIO) au acaparat începutul de an școlar, spunându-ne că, gata, vom ridica școala românească de pe butucii pe care stă și ruginește și o vom introduce, în sfârșit, în era “Decisions Based on Scientific Data”. Pentru cei care au obiecții la jargonul “englezit” al propunătorilor, asta ar înseamnă că deciziile noastre, ale oamenilor de rând din ȋnvățămȃnt, se vor baza de acum încolo pe date obiective, valide, furnizate de minunatele teste oferite de cei în măsură să le conceapă. Și așa a început epopeea…..

Ca la mai toate proiectele propuse de minister, cel puțin din ultimii ani, după ce se aruncă piatra, sunt chemați alții să găsească soluții practice pentru ceea ce marii gânditori ministeriali și colaboratorii lor au considerat sub demnitatea lor să mai ia în calcul. De exemplu: cum să dai test la o disciplină când, conform orarului, în acel moment ai în program altă materie? cum se vor recupera orele pierdute? cum se conectează elevii care nu au dispozitivele electronice necesare ori când conexiunea la internet este prea slabă? ce se întâmplă dacă elevii se conectează înainte de ora stabilită pentru desfășurarea probei etc. Sigur, pălmașii sistemului (profesorii și directorii de școli) au găsit, ca de obicei, soluții. Pentru că ei știu din experiență că, chiar dacă la nivelul decidenților și diriguitorilor multe nu se știu, măcar ceva este sigur: când ceva nu merge cum trebuie, vina este întotdeauna a lor, a pălmașilor. Iar de multe ori soluțiile alese au fost din categoria “hai că poate merge și-așa”. Fiecare după posibilități. Mai contează că vorbim despre o evaluarea STANDARDIZATĂ?!

Odată cu începerea efectivă a testării, a pornit și sarabanda lucrurilor din categoria: ce-i asta? așa trebuie să se desfășoare o evaluare?. Posibilitatea și ușurința cu care elevii puteau să aibă acces în timpul testării la diverse surse de informare (de ex., dexonline) ori la aplicații online de rezolvare a problemelor, sau, în cazul anumitor teste, imposibilitatea elevului de a se întoarce la itemi anteriori, pentru a răspunde, pentru a corecta răspunsul dat, ori pentru a-l șterge ca să dea alte răspunsuri ș.a., toate acestea, pe cât de tare i-au nedumerit și contrariat pe profesori, pe atât de mult i-au amuzat pe elevi. Mai rău, toată această incoerență a deconstruit, cărămidă cu cărămidă, încrederea în validitatea și utilitatea acestei evaluări.

Dacă așa a început evaluarea inițială „standardizată”, finalul a fost de-a dreptul “apoteotic”. Rezultatele concrete au fost comunicate la finalul modului unu, doar elevilor, sub forma unor scoruri, fără nicio o explicație. Conducerile școlilor și profesorii le-au aflat abia după vacanța de toamnă, sub forma unor date statistice. Nici până acum profesorii nu au văzut nici itemii incluși în probele de evaluare și nici nu au primit acces la rezultatele fiecăruia dintre elevii lor, în parte. În schimb, s-au trimis rapoarte statistice către inspectoratele școlare, care le-au prezentat la ședințele cu directorii. Iar aceștia din urma le-au transmis mai departe, la ședințele cu profesorii. ATÂT! Rapoartele descriptive despre care s-a vorbit la începuturi au dispărut în neant. Sau cel puțin nu au ajuns la cei care au cea mai mare nevoie de ele: elevii, profesorii, părinții.

Așa a fost minunata evaluare inițială, care anul acesta ca și cum nu ar fi existat. De ce? Pentru că, așa cum știu cei care au măcar o minimă (chiar minimă!) idee despre pedagogie, evaluarea inițială sau de pornire are ca funcții principale diagnoza, respectiv prognoza și are rolul de a stabili care este nivelul de pregătire al elevilor la începutul unei activități, pentru a se putea adopta strategiile, tehnologiile didactice adaptate nivelului și realităților identificate. Pentru asta, testele ar trebui să cuprindă atât itemi cât mai diverși, cât și posibilitatea furnizării de către elevi a unor răspunsuri nuanțate, care să dea posibilitatea profesorilor, elevilor și părinților să identifice cât mai acurat cunoștințele și abilitățile deja însușite, dar și pe cele care necesită îmbunătățire ori pe cele care, deși necesare, nu sunt dobândite. Și, cum spuneam, pentru a putea fi luate măsurile potrivite, rezultatele la teste trebuie cunoscute în amănunt, mai ales de către cei care pot acționa direct. Adică în primul rând de profesori, conducerile școlilor, elevi și părinți. Iar apoi, da, și de către cei din inspectoratele școlare și din minister.

Anul acesta, așa cum am spus, “pălmașii sistemului” s-au descurcat. Cum au putut. Și au tăcut resemnați. Ceilalți, care au tăcut vinovat – obedienți, lipsiți de profesionalism sau complici – poate ar trebui luați la întrebări.