Modelul mediului de afaceri…

Ni se tot spune că modelul mediului de afaceri este o alternativa mai mult decât recomandabilă, ba chiar este aproape obligatoriu de preluat de către școli, dacă vor să aibă succes.

Școlile publice din România au (sau ar trebui să aibă!) ca obiectiv principal oferirea unei educații de calitate TUTUROR elevilor, scop care poate fi atins și prin distribuirea resurselor în mod echitabil. În lumea școlilor profitul se traduce în achiziții de cunoștințe și de abilități, nu în bani. Însă, în fapt școala românească este o lume în care nu există o autonomie minimală în luarea deciziilor și în utilizarea fondurilor. Mă întreb atunci cum pot fi comparate cele două lumi sau cum un model, poate de succes în lumea afacerilor, poate fi preluat în lumea școlilor și mai ales mă întreb ce facem cu procentul uriaș de elevi pentru care aplicarea unui astfel de model din lumea afacerilor i-ar exclude de la orice fel de șansă de reușită în care educația are un cuvânt important de spus?

Lumea afacerilor este lumea capitalului, a urmăririi profitului și a maximizării acestuia, nu lumea echității. Lumea afacerilor este lumea concurenței acerbe, nu lumea cooperării. Lumea afacerilor este lumea intereselor private și de grup, nu a binelui public. Ca atare, deciziile care se iau, măsurile care se implementează sunt în acord cu valorile, principiile și scopurile amintite anterior: performanța economică este sigura care contează; sunt apreciați, promovați și chiar, in extremis, “păstrați” ca membri doar cei care reușesc să atingă sau să depășească obiectivele stabilite; resursele sunt direcționate prioritar către “performeri”, fie ei oameni sau produse. Tot ce nu “performează” îndeajuns este trecut pe plan secund și în cele din urmă eliminat.

În lumea afacerilor publicitatea și imaginea sunt la fel de importante, dacă nu chiar mai importante ca produsul în sine. Adeseori imaginea vândută publicului contează mai mult decât calitatea intrinsecă a produsului.

În plus, dar nu în ultimul rând, lumea afacerilor este o lume a adulților, adică a celor care sunt maturi din punct de vedere cognitiv și emoțional și care sunt independenți ori măcar autonomi, social și financiar. Lumea aceasta este un mediu al celor care pot și iau propriile decizii și care își asumă, cel puțin la nivel teoretic, consecințele acestora.

Cu totul altfel arată atât lumea școlilor în care trăiesc și își desfășoară activitatea cei mai mulți dintre copiii și adolescenții noștri, cât și regulile după care sunt organizate și conduse acestea. Și mă refer în mod specific la școlile publice din România. Lumea școlilor este o lume a finanțărilor făcute după norme bugetare stricte, cu posibilități minime până la inexistente de a acumula capital suplimentar ori de a căuta și a obține acces și la alte resurse decât cele stipulate explicit în legislație, adică cele bugetare, la care se adaugă cel mult cele obținute prin accesarea unor granturi sau linii de finanțare (care, de altfel, sunt foarte puține, cel puțin cele care pot fi accesate nemijlocit de către școli). Lumea școlilor este o lume a birocrației și a subordonărilor ierarhice, în care inițiativa sau inovația sunt extrem de rar valorizate și apreciate, o lume în care atunci când ceva nu merge bine se caută în principal vinovații și nu cauzele și soluțiile la probleme.

Școala este mai ales (sau, mai precis, ar trebui să fie!) un loc al șanselor egale, ai intervențiilor educaționale diferențiate, în care nu contează cât de repede un copil atinge un obiectiv de învățare, ci faptul că reușește să-l atingă, o lume în care resursele sunt orientate și spre outsideri, adică spre cei mai puțin performanți. Și asta pentru că toți copiii au dreptul la educație, iar viitorul unei națiuni stă în calitatea educației tuturor membrilor ei, nu doar a celor performanți sau privilegiați de soartă. Și nu în ultimul rând, să nu uităm ca lumea școlii este o lume în care adulții sunt cei care iau decizii, prin care le direcționează viața și viitorul copiilor și, în același timp, viitorul nostru al tuturor, nu al unei firme, nu al unei corporații, nu al unui grup de interese economice.

Și atunci, dacă aceste două lumi sunt atât de diferite, de ce modelul mediului de afaceri ar fi o alternativă cu adevărat recomandabilă pentru școli?…