Ca  să  spargi  un  zid  trebuie  să  dai  cu  barosul

De-a lungul timpului am întâlnit multe femei extraordinare, femei care au marcat viața și devenirea celor din preajma lor, femei care au schimbat destine, femei care au luptat și s-au dedicate unor cauze până la uitarea de sine, femei care “au ținut case”, femei care au crescut o duzină de copii, femei care au schimbat instituții sau domenii de activitate, femei care au scris cărți, femei care au îmbunătățit lumea din jurul lor sau care, cel puțin, au făcut lucrurile să meargă. Dacă ajungem la poveștile care stau ȋn spatele lor, ceea ce frapează cel mai mult este silențiozitatea acestora. Aproape niciuna nu iese în evidență, totul este discret și “normalizat”. Pentru cei din jur este mai mult decât firesc ca o femeie să muncească opt ore la serviciu, apoi să facă cumpărături, să gătească, să pună masa, să se asigure că fiecare membru al familiei are tot ce-I trebuie, să se trezească prima și să se culce ultima, este normal  și….gata.

Câteva secvențe din poveștile de viață ale unora dintre aceste femei (din trecut sau mai aproape de prezent) pot spune mai mult…..Acum câțiva ani o femeie nemaipomenită, trainer, povestea cu naturalețe cum de fiecare data când pleacă în interes de serviciu pentru câteva zile, petrece ore în șir la bucătărie pentru a lăsa soțului și celor doi băieți mâncare gătită, pe care apoi o pune în caserole, etichetate pe zile. O alta, profesoară, relatând experiențe din perioada comunistă, prezenta programul ei zilnic: trezit la ora cinci, naveta spre școală, cu autobuzul, timp de o ora, apoi mers pe jos doi kilometri, patru-șase ore la clasă, apoi naveta înapoi spre casa, pe același traseu ca dimineața, ajuns acasă în jur de ora 17, unde o aștepta o cadă plină cu rufe, pe care le spăla de mână și apoi trebuia să pregătească masa pentru cină. Desigur, după această „relaxare”, pregătea (temeinic!) și lecțiile pentru a doua zi. Se considera o norocoasă, pentru că avea o soacră care să aibă grijă de copii atunci când ea era plecată. După anii 90, bunăstarea familiilor și poate chiar a economiei naționale a depins în mod fundamental de munca femeilor, dintre care multe  s-au dovedit mult mai adaptabile și mai curajoase decât soții lor: ele au plecat primele în străinătate, au muncit și și-au întreținut copiii și de multe ori și soții. Practic, femeile au făcut prima infuzie de capital în România.

Într-o societate echitabilă, non-sexistă, tot ce am prezentat până acum s-ar constitui într-un fundament pentru recunoașterea și promovarea femeilor, dar în România contemporană și europeană nimeni nu are nimic de spus sau de adăugat, nimeni nu este dispus sau deschis să vadă multitudinea de calități și competențe care stau ȋn spatele unor asemenea vieți “discrete”. Nimeni sau prea puțini sunt cei dispuși să atribuie alte roluri și mai ales un alt statul femeilor. Societatea românească este până in străfundurile ei profund misogină. Este o societate care, cel mult, poate să ofere un rol decorativ și un statut de trofeu femeii. Mult timp, am crezut că nu contează dacă ești bărbat sau femeie, contează doar ceea ce știi să faci, iar competențele bat genul. Atunci când auzi în spațiul public că o femeie competentă, care a muncit pe brânci, nu este eligibilă pentru o funcție politică pentru că „nu stă noaptea la băute cu bărbații” sau că „hărțuirea sexuală face parte din firescul formării” viitoarelor actrițe, sau că „este mai bine să fie un bărbat director, pentru că nu rămâne însărcinat, nu alăptează și, da, nu are o perioadă a lunii in care este irascibil”… realitatea îți dă în cap o dată, de două ori, de n ori, iar până și cea mai înrădăcinată credință în prevalența competenței începe să pălească. Începi să vezi cu alți ochi imaginile de la întruniri politice aproape exclusiv masculine, listele electorale pe care există doar câteva femei, și acelea rătăcite pe ultimele locuri, echipe manageriale exclusiv ori ultramajoritar masculine. Începi să vezi zidul misoginismului românesc și-ți dai seama că pentru a sparge un zid ai nevoie de un baros cu care să lovești, să dai cu toate puterile.

Vremea feminității îndelung răbdătoare și plină de modestie a trecut. Este vremea luptei directe, dure, în care femeile trebuie să fie dispuse să utilizeze aceleași abordări ca bărbații și, da, să aibă curajul de a ieși din umbra. Este vremea barosului!…