Este digitalizarea școlilor soluția?…

Este digitalizarea școlilor soluția pentru îmbunătățirea calității sistemului educațional și pentru egalitatea de șanse?

Se manifestă mult mai intens după pandemie, dar exista și înainte teoria conform căreia  învățământului românesc va atinge marile culmi ale calității când digitalizarea va deveni omniprezenta. Trăim în secolul XXI, iar aceasta deja face parte din viața multora dintre noi. Însă chiar este digitalizarea răspunsul la problemele endemice ale învățământului românesc?

La nivelul decidenților de la nivel central se uită (ori nu?) cu nonșalanță că mulți dintre elevi trăiesc la limita subzistenței, iar accesul lor la tehnologie și internet este limitat. Iar dacă există internet și poate chiar și un smartphone sau o tableta (cunosc familii care au făcut împrumuturi pentru a putea cumpăra copiilor o tabletă!), copiii nu au competențele minime necesare pentru a le utiliza în scop educațional, iar nimeni din familie nu-i poate ajuta.

Se uită (ori nu?) și că, în lipsă de oferte autentice, accesibile și de calitate pentru petrecerea timpului liber, elevii noștri sunt de fapt pierduți în spațiul virtual unde, din păcate, nu este nimeni lângă ei, ca să îi îndrume și să îi protejeze.

Se uită (ori nu?) că instrumentele digitale nu sunt decât exact niște instrumente, care pot să aibă impact pozitiv doar dacă sunt folosite cum trebuie, și de către profesori, și de către elevi. Iar până în prezent s-au făcut prea puține în această direcție.

Se uită (ori nu?) că, chiar dacă s-au cheltuit foarte mulți bani pentru a aduce tehnologia în școli, în România există în mod real foarte puține softuri ori aplicații educative realizate cu respectarea regulilor psihopedagogice specifice.

Se uită (ori nu?) că foarte mulți elevi abandonează școala, nu pentru că aceasta nu este digitalizată, ci pentru că pur și simplu dacă vin la școală nu au ce să mănânce sau cu ce să se îmbrace ori banii necesari ca să poată să facă naveta nici măcar la cel mai apropiat liceu, chiar dacă potențialul lor este pentru unul mult mai bun.

A da o tableta unui elev care trăiește într-o cămăruță ori două împreună cu alți 4, 5, 6… membri ai familiei, copii și adulți la un loc, nu aduce nici un fel de valoare ori de calitate autentică actului educațional și, deci, nu oferă nici o egalitate de șanse. De fapt, tableta aceasta nu rezolvă nimic. Iar uneori chiar creează probleme, în loc să rezolve!

Pe de altă parte, este de neînțeles în contextul în care digitalizarea școlilor reprezintă, după cum am spus deja, o prioritate (declarativă!) la nivel de politică educațională de ce nu există deja o platformă națională de desfășurare a cursurilor online, care să fie oferită gratuit de minister și care să aibă toate facilitățile care au reieșit că ar fi necesare în urma experienței din timpul pandemiei (sisteme video performante, posibilitatea de comunicare interactivă cu părinții și elevii, modalități de evaluare online etc) sau de ce biblioteca virtuală gratuită nu există nici măcar acum.

Deși este clar că educația digitală solicită existența unor aplicații dedicate, construite în acest sens și nu se face cu filmulețe de pe youtube, oricât de interesante ar fi acestea, deocamdată nu există nimic de acest gen, aplicații venite din zona unor instituții acreditate pentru a face asta sau în urma derulării unor proiecte în cazul cărora s-au cheltuit sume importante de bani și care au avut tocmai acest obiectiv. Nu este suficient și, cred eu, nici măcar adecvat ca în spațiul clasei să ajungă resurse digitale nevalidate psihopedagogic, indiferent cât de atractive ar fi acestea și oricât de “adaptată” la profilul de interese ale elevilor ar părea că devine lecția realizată cu ajutorul lor. De multe ori, când tragi linia la final nu ieși pe plus la nimic, nici la obiective de învățare atinse, nici la motivare, nici la creșterea gradului de înțelegere a conținuturilor și nici măcar la interactivitate, mulți dintre elevii cu care am discutat în ultima perioadă evidențiind pasivismul la care conduce utilizarea așa ziselor resurse digitale, ei fiind transformați în simpli spectatori ai unor filmulețe.

Digitalizarea cu siguranță nu este soluția problemelor endemice ale învățământului românesc. Însă cu siguranță poate și trebuie să facă parte din soluția lor. Dar asta nu se va întâmpla nici pe departe procedând în felul în care este acum văzută și pusă în practică. Dacă chiar vrem să mergem în direcția digitalizării, măcar să o facem cum trebuie!