Suntem noi cârcotași…

Suntem noi cârcotași, dar elevii români sunt mult mai buni decât cei din școlile din afară. Nu avem noi olimpicii noștri? Nu câștigăm noi toate concursurile la care mergem?

Acesta este poate cel mai mare mit al învățământului românesc, mit promovat și împărtășit de mai toți. Dacă uneori pare trecut în uitare, ocaziile în care “moralul” și “imaginea” noastră au de suferit (rezultatele dezamăgitoare la testele PISA, la Evaluarea Națională sau la Bacalaureat, numărul mic de absolvenți din școlile rurale care merg la facultate, procentul mare de elevi care abandonează școala etc) ne determină să ne punem din nou ochelarii roz preferați ai rezultatelor la concursuri și olimpiade, care deformează realitatea, ne fac să ne simțim mai bine, dar care, în final, nu schimbă nimic din realitatea propriu-zisă.

Da, avem elevi olimpici, cu care ne mândrim și care merită toată aprecierea noastră. Performanțele lor au în spate foarte multă muncă și, de ce nu?, inclusiv renunțări la alegeri facile și la îndemână. Dar care este numărul acestor olimpici de top? Maxim câteva zeci, la nivel național, în fiecare an. Asta dintr-un total de 2.918.264 de elevi, câți au început școala în septembrie 2021. Sunt olimpici internaționali și au performanțe meritorii la nivel internațional câțiva zeci de elevi într-un an, din aproape trei milioane!

Apoi, care este profilul socio-cultural și economic al familiilor din care provin acești copii și care sunt școlile din care provin? Cred ca informația referitoare la faptul că în componența loturilor de elevi olimpici care au câștigat premii la olimpiadele internaționale de matematică în ultimii 23 de ani aproape jumătate dintre reprezentanții României la Olimpiada Internațională de Matematică provin de la un singur liceu privat din București (mai precis 66 din 138, în 23 de ani!) ar trebui să ridice câteva semne de întrebare. Anul acesta, de exemplu, cinci dintre cei șase membri ai lotului României pentru olimpiada de matematică au fost elevi ai LII din București, iar al șaselea elev a venit de la un liceu „de stat”, tot din București. (https://www.edupedu.ro/performanta-in-invatamantul-de-stat-la-matematica-in-ultimii-23-de-ani-aproape-jumatate-din-componenta-lotului-romaniei-la-olimpiada-internationala-de-matematica-provine-de-la-un-singur-liceu-privat/).

Toate acestea în condițiile în care în 2022 au fost admiși la licee doar în prima etapă 110.035 de elevi, iar acum zece ani (în 2012), tot în prima etapă, 150.219 de elevi. În acești 23 de ani de referință au început cursurile liceale aprox. 3,5 milioane de elevi, din care au luat premii la nivel internațional maxim câteva zeci anual, adică, probabil, în total câteva sute, maxim o mie de elevi, adunați din toți cei 23 de ani. Maxim 1000 din cei aprox. 3,5 milioane de elevi care au început cursurile liceale în acest interval!

Este clar că pregătirea pentru olimpiadă înseamnă resurse educaționale suplimentare (laboratoare, cărți, materiale didactice, acces la platforme științifice etc), de cele mai multe ori inclusiv un suport financiar extrem de solid (pentru a putea avea acces la anumite resurse informaționale care de multe ori sunt contra cost sau pentru deplasări în locurile unde se desfășoară competițiile etc). De asemenea, înseamnă resurse de timp suplimentare și profesori motivați să lucreze suplimentar cu acești elevi, la care se adaugă o anumită cultură organizațională, precum și una a comunității educaționale, care să susțină efortul și motivația acelor elevi care sunt capabili de performanță. Însă, aceste resurse este la fel clar că nu sunt disponibile pentru imensa majoritate a elevilor din școlile și liceele din învățământul de stat din România, care le oferă cel mult în mod excepțional.

Când numărul olimpicilor, în general, și al olimpicilor internaționali, în mod special, este cu totul nesemnificativ față de numărul elevilor care fac parte dintr-o generație, când majoritatea olimpicilor provin de ani buni mai ales din licee particulare sau din câteva colegii care își selectează elevii încă din clasele a V-a, în cazul cărora susținerea financiară a părinților este mult peste medie, performanțele acestora nu sunt reprezentative pentru sistemul de învățământ românesc, nefiind rezultatul intervențiilor educaționale puse la dispoziția tuturor și, deci, nu arată cât de bun este învățământul românesc, ci, dimpotrivă, arată cât de neperformant este acesta.

Zic, totuși, sa fim optimiști, chiar și fără falșii ochelari roz pe care ni-i dau cu generozitate conducătorii învățământului românesc. Măcar acum știm ce este de făcut pentru ca toți elevii noștri capabili de performanță să și obțină aceste performanțe; adică nu numai cei din învățământul particular sau din colegiile “privilegiate”: este nevoie de resurse educaționale suplimentare și de calitate, de acces gratuit la baze de date științifice, de laboratoare bine dotate, de stimularea unui climat educațional care să susțină efortul și implicarea, de timp și de resurse suficiente pentru profesori. Da, deja știm ce trebuie să facem!… ȘI???